Diverse copii, scenete admin decembrie 13, 2021 0 Comentarii

Cum să asculți liniștea – Scenetă

Cum să asculți liniștea

Scenă: Bancă în parc sau trei scaune, unul lângă altul, cu fața la audiență.

Ani: (intră ducând o Biblie și având la ea căști foarte mari de casetofon cu mufa în buzunar, merge la bancă, se așază, își pune căștile, respiră adânc și închide ochii.)

Luiza: (intră și se duce la bancă) Salut. (se așază.)

Ani: (deschide ochii, zâmbește, dă din cap, închide ochii.)

Luiza: Ce asculți?

Ani: (cu ochii închiși) Nimic.

Luiza: Ei, haide. Poti să îmi spui. (pauză) Ei bine? Ce este? Este vreunul din acele cântece murdare ale acelui cântăreț britanic cu nume de femeie?

Ani: Nu, nu este nimic.

Luiza: (pauză) Ei bine, dacă crezi că o să stau aici toată după masa să ghicesc ce asculți, ar fi bine să te gândești de două ori. (pauză) Să știi că treaba asta este enervantă!

Ani: (dă la o parte o cască de pe ureche) Scuză-mă?

Luiza: De ce nu îmi spui ce asculți?

Ani: Ți-am spus. Nimic. (își continuă ascultarea cu ochii închiși.)

Luiza: Crezi că-s proastă, nu? Stai aici singură în mijlocul parcului, cu căști pe urechi și eu să cred că nu asculți nimic? Ce urmărești?

Ani: (dă la o parte o cască de pe ureche) Scuză-mă?

Luiza: Urmărești ceva, știu eu. (se apropie de Ani) Lasă-mă să ascult. (ridică o cască de pe urechea lui Ani şi o apropie de urechea ei) Nu aud nimic.

Ani: Asta încercam să îți spun…

Luiza: Știu ce ai făcut. L-ai oprit când m-ai văzut venind. (scoate mufa din buzunarul lui Ani și leagănă mufa în fața ochilor) Nu sunt conectate.

Ani: Asta am încercat să îți spun…

Luiza: (își dă jos căștile pe care tocmai și le-a pus) Ei bine, ce ai făcut cu casetofonul?

Ani: Nu am un casetofon.

Luiza: Atunci un radio.

Ani: Nu am un radio.

Luiza: Un televizor portabil.

Ani: Nu am un televizor portabil.

Luiza: CD player.

Ani: Nu am un CD player. (se ridică, își ridică mâinile) Ascultă, n-am casetofon, radio, televizor portabil sau CD player.

Luiza: Ce urmărești.

Ani: Nu urmăresc …

Luiza: …urmărești tu ceva. Știu eu.

Ani: Îmi fac timpul de părtășie.

Luiza: Timpul de ce?

Ani: Timpul meu de părtășie.

Luiza: Ce-i acesta? Un fel de cod secret? O conspirație?

Ani: Nu. Cam odată pe lună, dacă pot chiar mai des, vin aici în parc, pentru a mă îndepărta de zgomotul constant de la televizor, radio, CD player, telefon, casetofon… şi de prieteni binevoitori.

Luiza: Și VREI să asculți … NIMIC?

Ani: Da. După ce îmi liniștesc mintea pentru câteva minute, (ridică Biblia) citesc un pasaj sau două din Biblie și stau în tăcere și las cuvintele să găsească o aplicare în viața mea.

Luiza: Asta faci în fiecare zi în timpul zilnic de liniște cu Dumnezeu.

Ani: Este adevărat. Însă aici în parc pot să stau cu Domnul toată după masa. Și pentru că nu sunt grăbită și nu am toate presiunile zilei asupra mea, ajung de obicei să capăt o perspectivă asupra vieții mele sau o idee folositoare pe care nu le-aș obține în timpul zilnic de liniște cu Dumnezeu.

Luiza: Nu poate să fie așa de simplu. Urmărești tu ceva. Știu eu.

Ani: I Ascultă. În timp ce tu stai aici și încerci să găsești explicații, eu voi găsi un loc liniștit în parc. (iese, punându-și căștile pe urechi.)

Luiza: (o urmează pocnind din degete) Știu ce faci! Interceptezi conversația cuiva. Da, asta e! nimeni nu stă pur şi simplu, fără să asculte nimic.

___________________________________________________