Despre sărbătoare

Când vorbim despre sărbătoare şi spiritul ei trebuie să ne gândim la evrei şi la modelul pe care Dumnezeu l-a dat acestui popor cu privire la viaţă ca un tot.

Ne putem întreba dacă nu cumva sărbătoarea este o ieşire într-o altă lume, un refugiu, o evadare într-o altă viaţă, un remediu al plictiselii ? Nu!

La evrei, sărbătoarea era pur şi simplu continuitatea vieţii, un liant al lui a fi, o condiţie a trăirii împreună ca o împlinire şi o întregire a vieţii individuale. Era continuarea vieţii sacre în spaţiul sacralităţii totului, a întregului. Era plinirea totului în toţi, trăirea universală, cosmică, a întregului, a celui ce are în sine totul. Este momentul istoric care devine supraistorie, când timpul se opreşte şi fiinţa umană trăieşte veşnicia.

Sărbătoarea dă împlinire, este legătura cerului cu pământul, al umanităţii cu Dumnezeu, este timpul umplerii golurilor şi al recuperării semnificaţiilor. Doar viaţa împărţită duce la plictiseală şi îşi caută ieşirea în distracţie, dar viaţa adevărată nu ştie de plictiseală. Sărbătoarea este a vieţii adevărate, a omului întreg.

Sărbătoarea are darul de a ritma existenţa individuală şi comunitară, de a o ancora în ceea ce este fundamental, dar şi de a o relansa înspre un ţel care devine mai clar.

Aşa cum ne învaţă scripturile, sărbătoarea autentică presupune mai multe ingrediente. Fiecare trebuie să fie prezent pentru a avea cu adevărat o sărbătoare.

Mai întâi este comemorarea. Este vorba despre înrădăcinarea istorică, despre acea privire recuperatoare în trecut care face prezentul să vibreze. Prin comemorare, evenimentele fondatoare din viaţa poporului sunt actualizate în prezent. Privirea în trecut nu este una care produce nostalgia falselor reuşite, a paradisului pierdut, ci pentru a reînviora simţul şi sentimentul jertfei, al iubirii, pasiunii şi dăruirii, ca reflecţii ale intervenţiei lui Dumnezeu în viaţa omului, ca regăsire a omului faţă de origini. Ea nu aduce golul şi plictiseala, ci umple, trezeşte, avântă. Acest igredient este fundamental pentru cei care vin, pentru actul predării mai departe a moştenirii deţinute. Memoria se transmite prin proclamare, prin utilizarea scripturilor şi prin tălmăcirea lor, prin cuvânt.

Urmează apoi comuniunea, unii cu alţii şi cu Dumnezeu. Prin gesturi şi acţiuni, prin daruri şi simboluri se intră în această taină a comunicării, a întregului, a prezenţei şi trăirii. Ea dă conştiinţa valorii persoanei în relaţie cu alţii şi cu Creatorul, descoperă importanţa care este conferită fiecăruia, dă accesul la întreg şi la imanenţa lui Dumnezeu. La sărbătoare se unesc toate în Dumnezeu, totul are semnificaţie şi este recuperat, nimic nu este străin şi izolat.

Apoi este odihna, o odihnă activă a duhului şi a sufletului, una pasivă a trupului. Este o secvenţă care are darul să puncteze realizările şi eşecurile, este oprirea care lasă loc discernământului.

La urmă vine bucuria şi veselia, care numai aşa sunt cu adevărat depline. Este vorba despre bucuriile simple născute în noi şi primite, bucuria bucuriei celuilalt, a celorlalţi împreună, bucuria întregului. Şi cine-i va sta împotrivă?

Danuţ Jemna

Sursa: articol = email

fotografie: http://paltinis.cuvantulscris.org.ro/_files/curcubeu.jpg

La cererea domnului Daniel Bulzan administrator al http://paltinis.cuvantulscris.org.ro/ ne cerem scuze pentru publicarea fotografiei fara acordul sau si de aceea va spunem: scuze, am gresit si punem link-ul vizibil

1 comment