Geografie

Geografie

Municipiul Suceava este situat în platforma Suceava-Bosanci, parte componentă a Podişului Sucevei şi care face parte din Podişul Moldovei.

Relief

Aspectul caracteristic al reliefului Sucevei este cel al unui vast amfiteatru, cu deschidere spre valea râului Suceava, cu înălţimea maximă de 435 m (dealul Ţarinca) şi cea minimă de 270 m (în zona albiei râului Suceava).

Relieful din zona oraşului şi din împrejurimi este foarte variat, cu o fragmentare sub formă de platouri, coline (cueste) şi dealuri (Zamca, 385 m; Viei, 376 m; Mănăstirii, 375 m; Ţarinca, 435 m) separate de văile râurilor Suceava, Şcheia, Râul Târgului, Bogdana şi Pârâul Morii.

Orientarea generală a interfluviilor, cât şi a văii Sucevei este NV—SE, conform structurii geologice cu caracter monoclival. Pantele reliefului se prezintă destul de variat. Majoritatea lor, aproximativ 60% din suprafaţa teritoriului, sunt sub 3°, 25% din teritoriu cuprinde pante între 3 şi 10°, iar 15% din teritoriu are pante peste 10°.

Principalele unităţi de relief din oraş şi din zona înconjurătoare, de vârstă cuaternară, pot fi clasificate în trei mari grupe:

• platourile, larg vălurite, reprezentate prin dealul Zamca şi dealul Cetăţii; cele sub formă de coline se întâlnesc numai în partea de sud-est a oraşului;
• versanţii deluviali (circa 25% din suprafaţă), apăruţi ca urmare a dinamicii active a proceselor geomorfologice (alunecări de teren, eroziuni areolare şi liniare), se întâlnesc mai ales în bazinul superior al văii Râului Târgului, pe versanţii de vest şi sud-est ai dealului Zamca şi pe versantul drept al Sucevei;
• şesurile aluvionare, modelate sub forma unor trepte, au un caracter îmbucat.

Ele s-au detaşat ca trepte prin adâncirea succesivă a albiei Sucevei astfel:

• o treaptă între 0 şi 2 m, inundabilă;
• o treaptă mai înaltă între 2 şi 4 m, inundabilă periodic;
• ultima treaptă între 4 şi 7 m este cea mai înaltă a şesului.

În afara acestor trei trepte ale şesului se mai pot delimita încă şase terase:

• terasa de 20-25 m în zona abatorului Burdujeni;
• terasa de 60-70 m, dealul Burdujeni;
• terasa de 100 m, dealul Viei şi dealul Mănăstirii;
• terasa de 130-140 m, dealul Velniţei;
• terasa de 150-160 m, dealul Ţarinca;
• terasa de 180-190 m, dealul Căprăriei.

Geologie

În fundamentul oraşului, la adâncimea de 1500 m, se găseşte scufundată marea unitate geostructurală a Platformei Ruse, acoperită de depozite sedimentare necutate, de vîrstă paleozoică, mezozoică şi terţiară, cele mai noi straturi care alcătuiesc relieful actual fiind de vârstă sarmatică şi cuaternară.

Structurile depozitelor sarmatice (gresii şi calcare oolitice) reflectă regimul de platformă. Straturile sunt necutate, cu o uşoară înclinare sub 1° de la NV—SE. În zona vetrei oraşului relieful este şi mai nou, el fiind în întregime de vârstă cuaternară.

Râul Suceava a constituit agentul principal de modelare al reliefului. Structura geologică de platformă se reflectă în mod evident în relief prin formarea de creste, văi subsecvente (Şcheia, Tîrgului), văi cu caracter reconsecvent (Suceava) şi prin platouri şi coline cu caracter structural (Cetatea Zamca, Cetatea de Scaun a Sucevei) şi cu aspect etajat.

Soluri

Solurile din raza oraşului intră, în general, în categoria celor de silvostepă, solurile cernoziomice levigate fiind specifice zonei. Aceste soluri par o formă relictă, corespunzătoare unei epoci mai secetoase din trecut, dat fiind faptul că sunt soluri tipice de silvostepă. Ele sunt cele mai fertile soluri din zonă, folosite la cultura cartofului, sfeclei de zahăr şi cerealelor.

Pe terasele superioare ale Sucevei se găsesc soluri cenuşii de pădure, cu o fertilitate mai scăzută; în lunca Sucevei există soluri aluvionare, formate din depozite fluviale de pietriş şi nisip, utilizate, în parte, pentru cultura legumelor şi a cartofului.

Climă

Din punct de vedere climatic oraşul Suceava se găseşte în zona climatului temperat continental de dealuri.

Unele caracteristici ale mediului inconjurător care influenţeaza clima:

• altitudine, grad de fragmentare şi orientare a versanţilor etc.
• peisajul urban, alcătuit din blocuri cu încălzire centrală, străzi pavate, industrie etc, au determinat existenţa unor deosebiri microclimatice între diferite puncte ale oraşului (centru, zona Iţcani-Gară, zona mănăstirii Zamca, zona Burdujeni-combinat şi zona Burdujeni-Centru).

Evoluţia vegetaţiei confirmă şi ea existenţa deosebirilor microclimatice dintre diferitele zone ale oraşului, diferenţa de producere a fenofazelor fiind de:

• două până la trei zile între centru şi zona Zamca;
• trei până la cinci zile între centru şi Şcheia;
• două zile între centru şi dealul Cetăţii.

Hidrografie

Teritoriul judeţului Suceava aparţine în întregime bazinului hidrografic al Siretului. Principala apă curgătoare din perimetrul municipiului, Suceava, creează în dreptul oraşului o albie largă, un culoar de 1,5 km lăţime, în cea mai mare parte neinundabil, ca urmare a măsurilor de îndiguire şi protejare a întregului spaţiu afectat zonei industriale şi de agrement. De-a lungul timpului, râul Suceava a suferit deplasări succesive către S-SV, lăsând în partea opusă vechi albii sub formă de terase.

Un rol important atât în evoluţia văii principale, cât şi a celor afluente l-au avut procesele geomorfologice de modelare a versanţiior. Râul Suceava primeşte pe partea dreaptă pâraiele Şcheia şi Râul Târgului, cu versanţi asimetrici, iar pe stânga Mitocu, Bogdana şi Pârâul Morii. Apele stătătoare, sunt, în general, puţin răspândite, ele fiind recente creaţii artificiale (lacul de acumulare de la Dragomirna, iazurile de la Feteşti, Moara, Buneşti sau Siminicea).

Vegetaţie

În împrejurimile oraşului se găseşte atât vegetaţie specifică zonei dealurilor, cât şi cea caracteristică zonei de luncă. Suceava şi teritoriul înconjurător aparţin în întregime zonei pădurilor de foioase care, mult reduse în decursul vremurilor, au căpătat un aspect discontinuu. În prezent, din vechiul codru au rămas împădurite doar masivul Dragomirna şi dealul Ciungilor-Ilişeşti.

Subarboretul acestor păduri este format din lemn cîinesc (Ligustrum vulgare), măceş (Rosa canina), sânger (Cornus sanguinea), corn (Cornus mas), alun sălbatic (Corylus colurna), soc (Sambucus nigra) etc. Răspândirea în trecut a pădurilor este atestată şi de o serie de fitonime ca: Dumbrăveni, Ipoteşti, Lisaura, Plopeni, Salcea, Tişăuţi şi altele.

Vegetaţia de luncă a Sucevei cuprinde plante hidrofile lemnoase (salcia, răchita, plopul, arinul) şi ierboase (rogoz, pipirig, izmă, piciorul cocoşului etc). Pe teritoriul municipiului şi în împrejurimi se găsesc şi plante rare, veritabile monumente ale naturii, ocrotite de lege. Astfel, la cca. 9 km de oraş şi la 1 km lateral de drumul european E 20 se află rezervaţia floristică Ponoare unde există dediţei (Pulsatilla patens şi Pulsatilla montana), ruşcuţa de primăvară (Adonis vernalis), frăsinei (Dictamnus albus), stânjenei (Iris coespitosa şi Iris sibirica), bulbuci (Trolius europeus) etc.

Tot în apropiere de Suceava, la 6 km de oraş, pe teritoriul comunei Moara, se află Rezervaţia floristică de la Frumoasa, mai mică decât cea de la Ponoare, cu specii asemănătoare, dar şi cu alte plante rare, printre care vineţelele (Centaurea marclialliana).

În perimetrul oraşului, în parcul central, langă Muzeul de ştiinţele naturii, se află un exemplar de fag roşu (Fagus sylvatica v. antropurpurea).

Pătura erbacee specifică zonei cuprinde mai ales pirul (Agropyron brandzae) şi iarba grasă (Portulaca oleracea).

De asemenea, se bucură de condiţii bune de dezvoltare cerealele, plantele tehnice, legumele; în lunca Sucevei serele ocupând şi ele un loc destul de însemnat alături de livezile de pomi fructiferi ce acoperă versanţii dealurilor din împrejurimi.

Faună

Diversitatea condiţiilor fizico-geografice din zonă se reflectă şi în cadrul lumii animale prin bogăţia de mamifere, mai ales ierbivore, precum şi prin numeroasele păsări.

În pădurea de la Pătrăuţi trăieşte o colonie de cerbi (Cervus elaphus), iar în cea de la Mihoveni sunt mulţi fazani (Phasianus colchicus). Interes cinegetic în zonă mai prezintă iepurele (Lepus europaeus), căprioara (Capreolus capreolus), vulpea (Canis vulpes) şi mistreţul (Sus scrofa), care populează pădurile din apropiere. Dintre păsări predomină grangurul (Oriolus oriolus), botgrosul (Coccothraustes coccothraustes) şi sitarul (Scolopax rusticola).

Apele din zonă sunt populate cu mreană (Barbus jluviatilis), clean (Leuciscus cephalus), lipan (Thymolus thymolus), scobar (Chonarostoma nasus) şi crap (Cyprinus carpio).

Etimologie

1. Simion Dascălul în Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron vodă: „Suceava scrie (Grigore Ureche) că o au descălecat nişte cojocari unguréşti, ce să chiamă pre limba lor suci, iar Suceava pre limba ungurească să chiamă Cojocărie.” Numele se compune din magh. „szűcs” (pronunţat: „suci”), în trad. „cojocar”, „suci” + sufixul slavo-român –eavă, rezultând cojocăr/ie (în maghiară szűcs/ség). Originea slavă /bulgară/ sau română a sufixului –eavă prezent în cuvintele gâlc/eavă, izn/oavă, ispr/avă etc. este dezbătută şi astăzi. ^[4]
2. De la râul Suceava, al cărui nume vine din românescul soc (specie de arbuşti), articulat socea + sufixul slav -va (prezent şi în Mold/o/va). ^[5] Această etimologie este problematică, fiindcă forma articulată a substantivului soc este „socul”, nu „socea”.