Rascolind printre site-uri
Scotocind printre scrierile de pe bloguri am gasit ceva ce mi-a placut si o poezie nascuta din aripa ingerita a stapanei site-ului:
Aripa ingerita in numele meu
Poezia e pentru mine un fel, cel mai îngeresc cu putinta, de a sta în prezenta lui Dumnezeu. Când m-a gasit El, eu mâzgaleam o poezie… O scriam pe scoarta copacilor, pe vâjâitul toamnelor, pe marginea cerului sau pe sufletul meu.
Când L-am gasit eu, El ma scria în sânge, cu palmele Lui. Era cea mai frumoasa poezie pe care am citit-o vreodata, fecioara îsi despletea frumusetile peste margini de mine. Acum ne tinem de frumos una celeilalte, încercând sa aducem frumusetea în oameni.
Dar atunci, când nu o sa mai pot tine nici macar de urât, când vei uita ca m-am nascut sau ca am înviat, nadajduiesc ca rostirile mele arzând în pustie sa-ti aduca aminte despre Cuvânt. Împreuna am umblat… Dar pâna sa fie alt soare, eu am ales sa ma îngrop în El.
Asa ca nu mai traiesc eu, traieste doar Cuvântul si, la umbra Lui, înmuguresc si cuvintele mele.
Când te laşi prelucrat de Olar, El face totul din tine.
El m-a născut întâia oară în luna lui mai, 1984.
La 16 ani după prima mea naştere, mi-a zis: mai naşte-te o dată!
De atunci mă nasc în fiecare clipă pentru El, fie în Cluj, fie în Jibou, acolo unde Domnul mi-a binecuvântat familia…
Să te aud Stăpâne…
Dar, Doamne, vocea eu demult nu Ţi-o aud,
Mi-a asurzit genunchiu-acesta ciung
plecat, cutreierat de griji şi spaime.
Urechile s-au îndopat cu ştiri, cu snoave,
sunt pâlnii pline de gunoi, puhave, mustind
de strigătul acestei lumi bolnave.
Pe unde să mai treacă rostirea Ta întreagă
când inima mea fuge şi fuge şi aleargă …
să fie gălăgie şi urlet de chimvale
să pară sărbătoare şi jertfe rituale
Să fie gloată multă, cântări şi cântăreţe
să sune Osanale din slăvile măreţe…
Dar
unde mi-e tăcerea?
mi-e stinsă cămăruţa, pustie părtăşia
şi goală mi-e căruţa în care merg ca Filip
ascultând nepătrunsul
urmând călăuzirea
privind adânc la Unsul ce-mparte mântuirea.
Îmbracă-mă, o Tată, în haina Ta curată
desfundă-mi Tu urechea,
dă-mi vocea Ta să bată
la cămăruţa-n care eu ziua mi-o dezgrop.
Vorbeşte-mi Tu, Părinte,
vorbeşte-mi, eu sunt orb!
sursa: http://miriama.wordpress.com/
Foarte frumoasa poezia .. si finalul .. ” Vorbeste-mi Tu, Parinte, vorbeste-mi, eu sunt orb! ” ..