Lampagii
De cele mai multe ori, avem impresia ca Cuvântul Lui Dumnezeu (mesajul Sau divin) trebuie rostit într-un anume fel pentru a fi înțeles si astfel El sa producă schimbarea lăuntrică pentru a deveni un creștin autentic si a gusta din împărăția Lui Dumnezeu.
Ascultând câteva melodii vechi, atât de apreciate si cantata într-o epoca in care simpla rostire publica a Numelui Mântuitorului era socotita o ofensa adusa partidului si conducerii tarii, am fost marcat sa observ ca deși versurile cântecului nu vorbesc de loc despre Isus sau creștini se aseamănă izbitor de mult cu viața pe care trebuie sa o trăim noi si o dorim sa fie realitate in noi ca si creștini.
Poezia se cheamă Bieți Lampagii, si ne cheamă sa privim la acea meserie de acum aproape un secol in care iluminatul public era făcut cu gaz, iar in fiecare seara lampagii veneau sa aprindă felinarele pe strada înarmați cu tijele acelea lungi la capătul cărora feștila era aprinsă și astfel felinarul putea oferi lumina.
Simbolistica este profunda si nu aleasa la întâmplare, nu e vorba doar de o noapte ci de “un veac cu noapte mare” un veac întunecat in care purtătorii de lumina aduc bucurie si nu tristețe.
Se asociază tristețea cu întunericul si frumusețea cu lumina, deși dragostea lumii este pentru întuneric si cearta este pentru cei care aduc lumina.
Meseria lampagiilor este numita arta, unica arta care merita făcută pana la sfârșit, chiar si atunci cand supărarea pentru răutățile celor din jur te fac sa renunți.
Finalul este copleșitor : Lampagii aduc lumina pana lumea care trăiește în întuneric va înțelege ”ca vin beznele profunde” daca “ziua nu se ascunde in lampagii” iar misiunea lor e atât de importanta si lumea are atât de mare nevoie de lumina încât daca se vor termina resursele vor arde ei , jertfirea de sine asemeni modelului mesianic care a făcut aceasta pentru noi toți .
Sunt sigur ca cine a ascultat atunci cu inima deschisa aceste versuri e ca si cum ar fi ascultat:
Ioan 3:16 – 21 Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Dumnezeu, în adevăr, n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El. Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
Si judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele.
Căci oricine face râul, urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr, vine la lumină, ca să i se arate faptele, fiindcă Sunt făcute în Dumnezeu.” rostite astăzi . In concluzie:
Fiți lampagii aducători de lumina pentru acest veac !
1. Într-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca sa nu fiți triști
Voi le stingeți către ziua
Si noi ne luam adio
Sărmani artiști
R: Bieți lampagii, in veacul greu
Noi, orice-ar fi, lucram mereu
Dam foc, dam foc, felinarelor
Dam foc, dam foc, felinarelor
2. Vine noaptea următoare
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos
Voi le stingeți dușmănește
Vouă noaptea va priește
Vai, ce folos
3. Cineva mereu ne cearta
Ca urmam aceasta arta
Fără de tumult
Și-ntr-o lume fără luna
Va vom spune noapte buna
Umiliți prea mult
4. Dar ni se va face mila
Vom da iar foc la feștilă
Nu vom rezista
Caci lumina alb-albastra
Este meseria noastră
Ea si numai ea
5. Contra nopții tutelare
Vom aprinde felinare
Pana veți simți
Ca vin beznele profunde
Daca ziua nu se-ascunde
In lampagii
6. Noi, artiștii fără vina
Noi purtam in mâini lumina
Sa v-o dăm-napoi
Iar daca-o sa fie cazul
Si va dispărea si gazul
Vom arde noi
(Adrian Păunescu)
1 comment
Lasă un răspuns Anulează răspunsul
Arhive
- mai 2025
- martie 2025
- februarie 2025
- mai 2023
- iulie 2022
- aprilie 2022
- decembrie 2021
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- septembrie 2019
- iunie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- ianuarie 2018
- septembrie 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- noiembrie 2015
- august 2015
- ianuarie 2013
- mai 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008
- august 2008
- iunie 2008
- mai 2008
- aprilie 2008
- martie 2008
- februarie 2008
- ianuarie 2008
- decembrie 2007
- noiembrie 2007
- mai 2007
- noiembrie 2006
Categorii
- – MEMBRI-
- (MD)-Maini Deschise-(SV)
- Adrian Paunescu
- Anunț umanitar
- articole
- Bilca
- C3D
- Cântăreți
- Cărţi
- Case tradiționale
- Clip Art
- Copii
- craciun
- Evenimente
- Familie
- Filadelfia
- Inaintasi
- Inițiative locale
- Matei
- Meșteri populari
- Misiune
- Muzica
- Noutăți
- Obiceiuri
- online
- Personal
- Poezii
- Predici
- Presă
- Produse
- Recomandari
- Rugaciune
- Scenete
- Stiri
- studiu biblic
- teologie
- Tradiții și obiceiuri
- Utile
- Utilizatori
- Vasile Motrescu
- web-uri
Poezia Bieti lampagii apartinand poetului A.Paunescu, se portiveste bine telului nostru de crestin, care imprastie lumina in jur. Intr-un veac cu noapte mare, asa cum s-a exprimat poetul, „noi aprindem felinare”, adica cei ce manuiesc cu arta cuvantul :scriitori, profesori, oameni de litere in general.Este doar o mare coincidenta a potrivirii versurilor, ce da o nota de spiritual crestinesc.
O seara cu mult senin si pace va doresc.