Vasile Motrescu – Pagină de jurnal – Vineri 3 Aprilie 1953

Vineri 3 aprilie 1953 (Vinerea Paştilor)
Amărât şi plin de gânduri am petrecut şi această zi de cum m-am sculat, am ieşit la soare şi citesc în Biblie şi mă gândesc că vine Sfintele Paşti şi sunt aciulea.
Paşti petrecut în necaz, sunt disperat şi fără nici o nădejde şi eu din mila domnului, până se va îndura Dumnezeu şi mă va strânge după pământul celor vii.

Stau la soare şi mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paşti orice suflet cât de sărac şi tot se bucură cel puţin de libertate şi e la un loc cu toţi oamenii. Numai eu stau pe Rustii [pustii] şi îmi plâng păcatele singur şi fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând şi iertând tovarăşii de viaţă şi pe toţi vrăjmaşii sufletului meu.

Cât necaz, câtă trudă, durere, suferinţă, oboseală şi gânduri fără nici un rost, am întâmpinat într-aceşti 4 ani, de prigoană, temniţă şi captivitate, trupul meu istovit şi mintea mea obosită. Nu există fiinţă de om pe faţa pământului, să-şi poată imagina viaţa mea de câine, pe care am trăit-o aceşti 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe faţă s-a pleşit. În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum.

Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic.

Peste noapte am tăiat lemnele m-am culcat la ora 24 şi m-am sculat dimineaţa mi-am făcut mâncare, am mâncat şi cu ajutorul lui Dumnezeu am pornit spre sat. Pe la ora 9 dimineaţa am plecat de la colibă şi mergând spre Vicov totodată am mers şi cu trasa poate văd ceva, am trecut pe cărarea Cracului pe la Pietrele Scursului până la glod şi tot cu cărarea pe coasta Hacingului până la Sigarie de unde m-am suit Opcioca Hacingului am trecut în Pietroasa în Parc 40 şi am mers cu cărarea roată pe faţa dealului Slatinii până la Sleaga la Leon. Acolo am văzut două ciute dar la distanţă şi nu am putut trage în ele, am vrut să mă retrag, am vrut să mă trag mai aproape dar m-au simţit şi au trecut în Gruetul Poni. De la Sleagan la Leon am venit prin Altonca Pataieta şi în cot la Petrea lui Anton stau şi scriu aceste rânduri uitându-mă pe ţarina dezbrăcată de zăpadă, trist amărât, dau târcoale afară pe marginea satului aşteptând să vină întunericul să mă duc să găsesc o bucată de pască şi un ou roşu şi tot noaptea să mă întorc înapoi şi să mănânc cu lacrimi în văgăunile munţilor, acesta este paştele anului 1953 al cincilea paşti petrecut în prigoană.

Timpul s-a răcit vântul rece, ora 3,30 dimineaţa când a înserat am pornit spre sat când a întunecat am fost la punctul IV, a venit F.2 şi mi-a adus pască, făină, slănină, un urcior cu untură, zahăr, bomboane prăjituri şi altele de ale mâncării şi două cămăşi curate şi o izmană atâta bucurie am şi eu la sufletul meu de Sfintele Paşti, dacă am ce mânca şi o cămaşă curată parcă toată lumea e a mea simt şi eu că sunt pe la Sfintele Paşti. Numai a uitat să-mi aducă ou roşu, nu am mai avut răbdare să stau mult cu el când am văzut că mi-a umplut cu bunătăţi rucsacul şi o traistă, mi-am luat merindele şi m-am dus pe groapa Plostei şi mi-am împachetat din nou şi am mâncat şi eu pe săturate pască, smântână mi-a adus şi miere şi săpun de spălat, acestea sunt cele mai bogate din cele cinci Paşti petrecute în prigoană cred că acestea sunt cele din urmă.

Am pornit pe groapa Ploştei a început să plouă şi e întuneric de nu vezi nimic, mă duc plută înotând prin glod, secând băltoacele şi făcând salturi prin şanţuri şi gropi, nu ţin seama de acestea sunt fericit că sunt sătul şi am două traiste cu mâncare în spate. La G.C. m-am dus de am băut apă şi i-am făcut un semn pe fereastră, dormea creştinul aşa că nu l-am mai sculat. De la el m-am dus la bordei la Ciuntu la Slatina să stau de ploaie cu creştinul acolo şi m-am ferit să nu fac zgomot şi am plecat mai departe spre Stânişoara mai poposind din loc în loc şi clipocind pe sub copaci atâta era de întuneric că m-a trezit lângă Cosoaia din Pietroiu lângă gardul grădinii încet m-am retras să nu fac zgomot să nu mă simtă câinii. Foarte greu am ieşit de la deal de Onari în drum şi am luat-o pe drum cu popasuri, la Găvan am stat o oră şi m-am odihnit, am făcut foc şi iarăşi am mâncat căci se apropie de zi. S-a făcut ziuă am ajuns în Stânişoara. Aceasta este noaptea Învierii a Domnului nostru Isus Hristos – Paştele anului 1953.

Toată noaptea m-a plouat şi am făcut salturi prin glod, sărituri şi gropi. Dar totuşi mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temniţe căci mulţi ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmaşilor mei“.