TRĂIND SFINŢI ÎNTR-O LUME FĂRĂ DE DUMNEZEU
Viaţa lui Daniel
De Annette Gullick
Lecţia I: Fii pur
Pasaj biblic: Daniel 1:2-20
Adevăr biblic: Viaţa lui Daniel a fost curată şi Dumnezeu l-a binecuvântat.
Obiectivul lecţiei: Tinerii să dorească şi să îşi ia un angajament pentru puritate în vieţile lor.
Înainte de a începe vei avea nevoie de:
- foi albe de hârtie
- bandă de lipit (scotch)
- creioane sau pixuri
- o cană, ceaşcă sau bol cu resturi de mâncare
- un prosop de vase curat
- o tablă de scris sau altceva pe care să poţi scrie
Deschidere:
Ilustraţie: Unui tânăr pe nume Ted păreau că îi merg toate de minune. Era foarte inteligent şi tocmai terminase de studiat dreptul la colegiu. Era chipeş şi putea impresiona oamenii cu conversaţia sa. Cum credeţi că s-a schimbat viaţa lui? Câţi dintre voi credeţi că a făcut mulţi bani şi a ajuns celebru? (cere-le să ridice mâna). Câţi dintre voi credeţi că a devenit un criminal? (ridicaţi mâna). La sfârşitul lecţiei vă voi spune povestea lui. Pe durata acestei lecţii, vom vorbi despre principiile care fie l-au distrus, fie l-au modelat ca şi om.
Să ne rugăm ca Domnul să ne dea înţelepciune, în timp ce ne confruntăm cu o problemă extrem de importantă.
(Condu rugăciunea sau cere cuiva să se roage).
Dă-le tinerilor pixuri şi hârtie şi cere-le să scrie numele unei persoane pe care ei o respectă. Spune-le apoi că nu au voie să scrie numele lui Isus sau al părinţilor şi că persoana respectivă trebuie să fie una pe care ceilalţi tineri să o poată recunoaşte. Când au terminat, adună foile, amestecă-le şi lipeşte-le cu bandă adezivă de spatele fiecăruia dintre tineri. Explică-le apoi că trebuie să încerce să-şi dea seama al cui nume este scris pe spatele lor, plimbându-se prin sală şi punând întrebări celorlalţi tineri. Răspunsurile la întrebările lor trebuie să fie doar „da” sau „nu”. De exemplu, ei pot întreba doar: „E bărbat?”, în loc să întrebe: „Este bărbat, sau este femeie?” Când au ghicit numele de pe spatele lor, trebuie să dea jos hârtia, însă să rămână pentru a îi ajuta pe ceilalţi. Lasă-le câteva minute ca să poată termina jocul, apoi cere-le să se întoarcă la locurile lor. Cere fiecăruia să spună grupului numele persoanei de pe spatele lor şi de ce ar putea cineva să respecte persoana respectivă. Apoi întreabă-i:
- Care din aceşti oameni ar putea fi un model în viaţa unui tânăr şi de ce?
- Crezi că e important să aveţi modele în viaţă? De ce da sau de ce nu?
În înţelepciunea Sa, Dumnezeu ne-a dat multe modele de la care să învăţăm, uneori arătându-ne ce să facem, alteori arătându-ne ce să nu facem. Unul dintre puţinii oameni din Biblie despre care nu se spune nimic rău, desigur în afară de Isus, este Daniel. El a trăit într-o lume asemănătoare cu aceea în care trăim noi azi. Era o lume plină de dumnezei falşi în care oamenii îşi umpleau vieţile cu putere, bani, corupţie şi sex. De fapt, oraşul în care a trăit, Babilon, este folosit în Biblie pentru a reprezenta lumea şi imoralitatea ei. Dacă Daniel a putut trăi pentru Dumnezeu în Babilon, putem şi noi trăi pentru Dumnezeu în lumea noastră, azi. Studiindu-i viaţa, putem găsit câteva secrete ale succesului său, secrete care le putem aplica şi pentru noi, pentru a ne ajuta să trăim o viaţă creştină plină de succes în lumea aceasta. Primul dintre aceste principii este „fii curat”.
Învăţare interactivă
Împarte-i pe tineri în grupe de câte patru şi dă fiecăruia o foaie de hârtie şi un creion. Spune-le că au la dispoziţie un minut pentru a scrie cea mai lungă listă de lucruri care ar putea fi impure sau contaminate (ca şi apa de băut). După un minut, comparaţi listele şi cere echipei câştigătoare să citească lista.
- Ce face ca ceva să fie impur? (când conţinutul e contaminat, atunci nu este curat).
- Priviţi la listele voastre – cum ar fi aceste lucruri mai bune sau cum ar funcţiona mai eficient dacă ar fi pure?
Pe baza răspunsurilor, fă o recapitulare a modului în care puritatea face ca lucrurile să meargă mai bine sau să fie mai eficiente ori mai plăcute. Explică-le faptul că, împreună, veţi căuta diferite modalităţi prin care Daniel şi-a păstrat viaţa în puritate.
Aplicaţie biblică
Împarte-i pe tineri în patru grupuri. Explică-le că fiecare grup va juca un episod din viaţa lui Daniel, după următoarele instrucţiuni: grupul 1 – Daniel 1:3-16 în cadrul său original; grupul 2 – Daniel 1:3-16 într-un cadru modern, cu probleme contemporane; grupul 3 – Daniel 6:1-5 în cadrul său original; grupul 4 – Daniel 6:1-5 într-un cadru modern (dacă ai mai puţin de 12 tineri, împarte-i doar în două grupuri şi pune-i să joace rolurile care au de a face cu cadrul modern). Dă-le tinerilor câteva minute ca să se poată pregăti şi pune-i să „interpreteze” în faţa celorlalţi. După ce au terminat, mulţumeşte-le pentru participare şi întreabă-i:
- Ce angajament şi-a luat Daniel, ca şi tânăr? (1:8 – să nu se spurce cu mâncarea de la masa regelui).
- Ce a făcut Dumnezeu pentru Daniel şi pentru prietenii lui? (1:15, 17 – le-a dat sănătate şi dezvoltare intelectuală).
- Ce au ştiut prietenii lui Daniel despre modul în care a trăit şi a muncit el? (6:4 – viaţa şi munca lui erau ireproşabile. Era credincios şi cinstit, fără nici o vină sau greşeală).
- Vedem din povestea lui Daniel că el avea o poziţie foarte importantă în guvern. Care crezi că este, dacă există, relaţia dintre modul în care a trăit Daniel şi responsabilitatea şi înţelepciunea pe care le-a primit de la Dumnezeu?
- Dacă Daniel ar fi trăit într-un mod corupt şi impur, cum crezi că s-ar fi modificat aceste istorisiri?
Angajament
Ilustraţia 1: Spune-le tinerilor că vrei să le spui o poveste despre o cană (ceaşcă sau bol). Încearcă să personalizezi această poveste cât de mult poţi (nu o citi direct din foaia aceasta de hârtie!), deşi mai devreme sau mai târziu tinerii îşi vor da seama de faptul că este doar o simplă poveste.
Îmi place foarte mult de cana aceasta. Nu-i aşa că e grozavă? (arată-le cana pe dinafară). Tocmai am cumpărat-o acum câteva luni, când am văzut-o pe rafturile unui magazin, şi m-am gândit că este pur şi simplu perfectă. Este perfectă pentru cafeaua mea de dimineaţa, la prânz îmi ţine supa fierbinte, iar seara o folosesc adeseori pentru lapte sau pentru ciocolată caldă. Am vrut ca toţi să aprecieze cât de atractivă şi de minunată este cana mea, aşa că am păstrat-o într-o stare bună (ţine cana sus cu mândrie, dar arătând doar exteriorul).
Dacă o umplu cu ceva şi se murdăreşte pe dinafară, o şterg repede, pentru ca mâncarea sau băutura din ea să nu se usuce. Niciodată nu îmi fac griji să o spăl pe dinăuntru, pentru că, bineînţeles, nu se uită nimeni acolo. Uneori, ciocolata mea are gust de supă de roşii de la prânz, dar este cana mea şi pot să fac ce vreau cu ea, nu? Uitaţi, aici este prosopul special cu care şterg exteriorul cănii (arată-le prosopul şi începe să ştergi cu el viguros exteriorul cănii).
Trebuie să o lustruiesc bine pentru că azi vine (alege prietenul/prietena/mama/tata) la mine şi vreau să îl servesc în cana mea preferată. Nu credeţi că i-ar plăcea acest lucru? (dă tinerilor ocazia să răspundă, sperând că o vor face în mod negativ). De ce nu? (ar trebui să răspundă ceva de genul: „pentru că este murdară”). Răspunde-le apoi pe un ton ofensat şi şterge exteriorul cu mâneca). Murdară? Nu este murdară, este foarte curată (Ei ar trebui să spună că este murdară în interior, acolo unde contează cu adevărat).
Ştiţi, nu sunt primul care spune această poveste. Vrea cineva să citească Matei 23:25-28? În timp ce încercăm să ne dăm seama cum anume să urmăm în vieţile noastre exemplul de puritate dat de Daniel, Isus vrea să ne avertizeze să nu ne concentrăm asupra exteriorului, a ceea ce văd ceilalţi, ci să curăţăm mai întâi interiorul.
Ilustraţie alternativă: Cu câteva zile înainte de sesiune, pune o cantitate mică de carne crudă într-o pungă de plastic şi las-o la cald până când începe să miroasă urât. Chiar înainte de sesiune, împachetează două cadouri care să arate la fel de bine pe dinafară. Unul va conţine carne putredă (încă în punga de plastic, pentru ca nimeni să nu o poată mirosi). Celălalt va conţine dulciuri sau alte astfel de daruri de dorit. În momentul acesta al lecţiei, cere la doi voluntari să vină şi să primească cadourile. Întreabă-i: „Arată ambele cadouri bine în exterior? Vreţi să ghiciţi ce se află înăuntru?”
Apoi pune-i să deschidă „cadourile”. Când este deschis pachetul cu dulciuri, împarte-le la tot grupul. Când este deschis cel cu carne putredă, lasă ca toţi să îşi poată exprima dezgustul (nu îi lăsa însă să o împartă!). Ei ar trebui să râdă pe seama cadourilor. Accentuează apoi clar ideea din Matei 23.
Ilustraţie: Mulţi oameni nu înţeleg importanţa păstrării curate a interiorului unei persoane. Ei gândesc: „Atât timp cât nu rănesc pe nimeni, pot să fac tot ce vreau cu mintea mea şi cu viaţa mea personală.” La începutul lecţiei am făcut cunoştinţă cu un băiat pe nume Ted. Numele lui întreg este Ted Bundy. Viaţa lui ne arată ce se poate întâmpla cu o persoană care lasă ca viaţa lui interioară să scape de sub contro. Fiind un tânăr chipeş, elocvent, fost student la drept cu un coeficient de inteligenţă de 125, ai fi putut crede că el avea toată lumea la picioare. Cine ar fi crezut vreodată că într-o zi va muri pe scaunul electric, pentru că omorâse cu brutalitate 30 de femei şi de fete? Ce s-a întâmplat? După spusele lui Ted, el s-a lăsat pradă poftelor, devenind dependent de pornografie. În propriile lui cuvinte, pornografia violentă „mi-a modelat şi mi-a şlefuit procesul de gândire… s-a cristalizat în interiorul meu, până când am ajuns la punctul de a acţiona.” Aveţi gânduri murdare ca ura sau pofta, ca invidia sau mândria? Sunt sigur că în copilărie sau în adolescenţă Ted nu a visat că viaţa lui va deveni aşa de îngrozitoare. Ce trebuie să facem pentru a ne asigura că nu vom deveni nişte adulţi îngrozitori?
Cere cuiva să citească Matei 15:16-19.
- Care este primul lucru care trebuie să fie pur, curat în noi? (inima noastră) – scrie pe tablă „inimi pure”.
- Cum devin, conform Psalmului 51:7-10, pure inimile noastre? (Dumnezeu curăţă inimile noastre de păcat atunci când ne pocăim de el) – scrie răspunsul sau răspunsurile pe tablă.
Dacă nu mergem cu umilinţă înaintea lui Dumnezeu, mărturisind păcatele noastre, şi dacă nu Îi cerem să ne ierte şi să purifice inimile noastre, orice „spălare” pe care noi o realizăm la exterior este ca şi lustruirea exteriorului cănii. Şi, de îndată ce ne concentrăm asupra curăţirii inimilor noastre, acea puritate se va revărsa în mod natural şi în alte domenii ale vieţilor noastre: gândurile, cuvintele şi faptele noastre (scrie pe tablă – „gânduri pure”, „cuvinte pure” şi „fapte pure”). Isus a spus în Ioan 14:23 că va veni şi va locui în oricine Îl iubeşte şi ascultă de Cuvântul Său.
Haideţi să ne oprim un minut şi să vedem exact cum spune Dumnezeu că trebuie să fim puri în aceste domenii.
- Cum ar trebui să fie gândurile noastre, conform Filipeni 4:8? (scrie răspunsurile pe tablă).
- Cum ar trebui să fie cuvintele noastre, conform Efeseni 5:4 şi Coloseni 3:8-10? (scrie răspunsurile).
- În Galateni 6, Pavel ne vorbeşte despre 9 „roade ale Duhului” şi 17 „roade ale firii pământeşti”. Fără să se uite în Biblie, poate cineva să îşi amintească sau să ghicească vre-una dintre ele? (scrie răspunsurile lor pe tablă, apoi cere cuiva să citească textele şi completează lucrurile care nu au fost amintite).
Vedeţi cum toate acestea vin din interior înspre afară? (dacă minţile voastre au fost concentrate asupra lucrurilor vrednice de laudă, iar gura voastră face următorul pas şi mulţumeşte pentru lucrurile bune din oameni, nu veţi fi o sursă de gelozie sau de ruptură în biserică, ci veţi răspândi pace).
Puncte de acţiune:
- Scrieţi pe o foaie de hârtie câteva domenii în care aveţi gânduri impure, care aleargă libere (să nu vă faceţi griji, nu voi face din acest lucru ceva prea personal. Dacă este prea personal, folosiţi pur şi simplu iniţialele).
- Luaţi-vă câteva momente şi cereţi-I lui Dumnezeu să vă ierte pentru că aţi dat voie impurităţii în viaţa voastră.
- Uitaţi-vă acum la 1 Ioan 1:7 şi scrieţi-l peste lista voastră de lucruri rele.
- Pentru a simboliza faptul că sângele lui Isus a spălat păcatele voastre, rupeţi hârtia şi aruncaţi-o la gunoi.
- Vă provoc să faceţi acest lucru de fiecare dată când vă încearcă gânduri impure. Nu putem împiedica gândurile impure să treacă prin mintea noastră, însă putem împiedica faptul de a locui cu ele. Aşa cum a spus cineva: „Nu poţi opri o pasăre să zboare deasupra capului tău, însă o poţi opri să îşi facă cuib la tine pe cap.”
Încheiere
În încheiere, reia faptul că scopul acestui studiu este acela de a ne ajuta să aflăm cum să trăim o viaţă creştină plină de succes, viaţă care să Îl mulţumească pe Dumnezeu. Întreabă-i cum cred ei că faptul de a trăi o viaţă pură din inimă înspre afară va fi un lucru util pentru a atinge acest scop. Cere câteva răspunsuri de la diferiţi tineri. Încheie apoi în rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să îi ajute pe tineri să aibă inimi curate înaintea Lui.
Lasă un răspuns