Author: admin
Un parc mai frumos
O acțiune altfel, o comunitate altfel, săptămâna și școala altfel, implicare și muncă pentru un eveniment de înfrumusețare a parcului și a comunității. Felicitări și mulțumiri tuturor celor implicați: Grupul civic „Inițiative pentru Bilca”, Școala Gimnazială George Tofan, Bilca, Primăria Comunei Bilca, SV și tuturor celor care au făcut acest eveniment posibil! #InitiativePetruBilca #CasuțelePăsărelelor #ParculPrietenieiBilca
Hai la săniuș – Ediția aIIa
Am avut parte de un sfârșit de săptămână cu multă zăpadă și de vreme frumoasă, numai bună pentru practicarea sporturilor de iarnă.Ne bucurăm că am reușit să organizăm cele două evenimente specifice iernii la noi în localitate, respectiv a doua ediție Hai la Săniuș! și Oamenii de zăpadă din Parcul Prieteniei, dar mai ales, ne
Parcul prieteniei și-a deschis porțile, după un efort civic de aproape 9 luni
Duminică, 8 septembrie 2019, în comuna Bilca a avut loc un eveniment special. După o muncă de aproape 9 luni de zile, ore bune de voluntariat, contribuții individuale ale tuturor celor care au dat o mână de ajutor, în colaborare cu autoritățile locale, grupul civic „Inițiative pentru Bilca” a transformat un teren viran într-un adevărat
Interviu cu Silvia Popescu (a lui Walter) din Bilca, în vârstă de 92 de ani, despre deportarea în Rusia, în munții Ural
Încă de când a apărut grupul „Inițiative pentru Bilca” și de la momentul sfințirii bustului lui George Tofan la școala din comună, am spus mereu că trebuie să ne cunoaștem mai bine istoria, rădăcinile, să știm ce vremuri au fost în comuna noastră cu ani în urmă și cum o duceau oamenii de atunci. Am
Interviu radio – emisiunea „Mozaic Bucovinean”
Colegii noștri, Sorin Puha și Țucu Cîrstean au fost invitați la emisiunea „Mozaic Bucovinean”, Radio Vocea Evangheliei, Suceava. Puteți asculta aici cele spuse – s-a vorbit despre inițiativele civice din comuna noastră care, sperăm noi, vor inspira și alți cetățeni să se implice în localitățile lor. Au fost abordate inițiativele de colectare selectivă a deșeurilor,
Povestea baciului Irimescu din Bilca, o viață dedicată oieritului
Creșterea animalelor este una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale oamenilor, iar astăzi, chiar dacă numărul stânilor scade de la un an la altul, oieritul aduce aminte de esența vieții de la țară – mediu natural, liniște, mâncare sănătoasă, sau bio cum se spune în ultima vreme. Am pășit în curtea domnului Constantin Irimescu, unul
Pentru un mediu mai curat – 10 puncte de colectare a deșeurilor reciclabile în comuna Bilca
Pentru a ne alinia la standardele europene, este nevoie de un efort colectiv, și din partea autorităților, dar și din partea cetățenilor. Din păcate, România este în urmă la acest capitol și la implementarea legislației europene, dar asta nu ne împiedică pe niciunul dintre noi să fim cetățeni mai responsabili și să colectăm deșeurile selectiv
Moș Crăciun nu uită de cei care-l așteaptă, poate, cel mai mult
Bilca, decembrie 2018 – o iarnă geroasă, cu multă zăpadă și cu un peisaj de poveste. Vin sărbătorile, unele rude se întorc din străinătate, familiile petrec timp împreună, însă Crăciunul nu se simte pentru toți la fel, mai ales pentru cei care poate, aflați în nevoie, îl așteaptă pe Moș Crăciun mai mult ca oricând.
Pâine coaptă pe vatră, la Bilca
Continuăm seria materialelor de prezentare despre oamenii și obiceiurile lor, la Bilca. De această dată, vă invităm la o bucată proaspătă de pâine, scoasă din cuptor și pregătită de mama lui Țucu Cârstean – o mamă care a crescut 11 copii cu pâine coaptă de ea. Citește mai multHai la săniuș – Ediția aIIa
Porțile tradiționale de a intrarea în comuna Bilca, refăcute la inițiativa cetățenilor
Dragi bilcani, Poate că deja ați remarcat semnele tradiționale refăcute de la intrarea în comuna noastră, dinspre Frătăuții Noi și Vicov. Toată activitatea a început cu câteva săptămâni în urmă, când am propus domnului primar această inițiativă. Alături de Sorin-Gabriel Puha, am demontat troița din jos și-am început activitatea. Rezultatul la care s-a ajuns astăzi nu ar
Arhive
- martie 2025
- februarie 2025
- mai 2023
- iulie 2022
- aprilie 2022
- decembrie 2021
- septembrie 2020
- august 2020
- iulie 2020
- iunie 2020
- mai 2020
- aprilie 2020
- martie 2020
- februarie 2020
- septembrie 2019
- iunie 2019
- martie 2019
- februarie 2019
- decembrie 2018
- noiembrie 2018
- ianuarie 2018
- septembrie 2017
- aprilie 2017
- martie 2017
- noiembrie 2015
- august 2015
- ianuarie 2013
- mai 2011
- februarie 2011
- ianuarie 2011
- decembrie 2010
- noiembrie 2010
- octombrie 2010
- septembrie 2010
- august 2010
- iulie 2010
- iunie 2010
- mai 2010
- aprilie 2010
- martie 2010
- februarie 2010
- ianuarie 2010
- decembrie 2009
- septembrie 2009
- august 2009
- iunie 2009
- mai 2009
- aprilie 2009
- februarie 2009
- ianuarie 2009
- decembrie 2008
- noiembrie 2008
- octombrie 2008
- septembrie 2008
- august 2008
- iunie 2008
- mai 2008
- aprilie 2008
- martie 2008
- februarie 2008
- ianuarie 2008
- decembrie 2007
- noiembrie 2007
- mai 2007
- noiembrie 2006
Calendar
L | Ma | Mi | J | V | S | D |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | |
7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 |
14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 |
21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 |
28 | 29 | 30 |
Categorii
- – MEMBRI-
- (MD)-Maini Deschise-(SV)
- Adrian Paunescu
- Anunț umanitar
- articole
- Bilca
- C3D
- Cântăreți
- Cărţi
- Case tradiționale
- Clip Art
- Copii
- craciun
- Evenimente
- Familie
- Filadelfia
- Inaintasi
- Inițiative locale
- Matei
- Meșteri populari
- Misiune
- Muzica
- Noutăți
- Obiceiuri
- online
- Personal
- Poezii
- Predici
- Presă
- Produse
- Recomandari
- Rugaciune
- Scenete
- Stiri
- studiu biblic
- teologie
- Tradiții și obiceiuri
- Utile
- Utilizatori
- Vasile Motrescu
- web-uri