A iubi si a fi iubit…depasirea barierei timpului

, Este o mare fericire să fii iubit. Dar una şi mai mare este să iubeşti. Cine le are pe amândouă este mai presus de lumea timpului (…) este mai tare decât moartea.”

Fiecare dintre noi îşi doreşte să fie iubit. De ce ? Pentru că iubirea este esenţa vieţii. Apostolul Ioan spune: Dumnezeu este dragoste, în Evanghelia sa, dar mai ales în epistolele sale. (1Ioan 4:8,16)

Dacă esenţa Creatorului nostru este dragostea, înseamnă că atunci când ne-a creat a turnat din esenţa Lui în vieţile noastre. Sculptând viaţa noastră ,,după Chipul şi Asemănarea Lui ”, a pus în noi stropi ai dragostei.

Într-o zi însă, am aflat ce este ura. Ne-am răzvrătit împotriva Celui ce ne iubea atât de mult, iar inima noastră s-a pătat cu noroiul urii. Am încercat să ne spălăm petele din inimă cu propria noastră neprihănire, sperând zadarnic ca să o curăţim. Speranţe zadarnice…iluzii sfărâmate.

Am încercat în zadar soluţiile noastre. Nici una dintre ele nu s-a dovedit un detergent suficient de puternic, ca să ne scape de ură. De atunci purtăm ura în noi. O purtăm generaţie după generaţie. O transmitem moştenire urmaşilor noştri, cu speranţa că într-o zi vor descoperi o soluţie pentru ea. Speranţe zadarnice.

Undeva trebuie să existe dragoste, spun oamenii. Poate …pacea înseamnă dragoste. Şi luptăm pentru pacea lumii, gândindu-ne că prin exploatarea urii, luptând unii cu alţii şi supunându-i, vom avea pace între noi, şi, poate …dragoste.

Imperiile mari vroiau pacea, însă o impuneau cu sabia.

Oamenii tânjesc după dragoste. Sfântul Augustin spunea dictonul deja celebru: ,, Omul s-a născut cu un gol de forma lui Dumnezeu în inima lui, şi acest gol nu poate fi umplut decât de El.” Oare să nu fie acel gol dorinţa după dragoste ?

Într-o zi am primit răspuns la golurile din inimile noastre. Într-o zi am primit Marea Soluţie pentru petele vieţii noastre. Într-o zi am primit răspuns la toate întrebările pe care ni le puneam.

Am regăsit Marea Dragoste pe un deal pierdut al lumii, într-un loc în paragină, numit Golgota. Stătea atârnată în câteva piroane, poate pentru a nu-şi putea lua zborul spre Casa ei din ceruri. O prinseseră oamenii, şi asupra ei s-a revărsat toată ura lor sălbatică, tot veninul şi toată spuma amarurilor lor, durerilor lor şi a păcatelor lor. O bătuseră sălbatic, o dezbrăcaseră de toată puterea Ei, dar aşa, stând ţintuită pe câteva bârne, emana toată strălucirea Fiinţei ei. Urii ce se revărsa de pe chipurile lor crispate, în care deznădejdea brăzdase şanţuri adânci, i-a răspuns cu dragoste: Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac !

Acolo, la picioarele crucii Fiului lui Dumnezeu am aflat ce înseamnă iubirea, am regăsit identitatea mea pierdută în praful uitării secolelor scurse, aceea de fiu al lui Dumnezeu, Dragostea.

Inima mea şi-a regăsit ritmul, pierdut în alergările zbuciumate ale căutării dragostei, şi pentru prima dată am simţit ce înseamnă să fii cu adevărat fericit.

E o mare fericire să fii iubit. În iubire se găseşte siguranţă, se găseşte protecţie. Adeseori ne temem de cei din jurul nostru. Simţim că atunci când vor cunoaşte adevăratul nostru chip, ne vor părăsi. Ne vor dispreţui. Nu ne vor mai iubi. Şi vom fi din nou singuri. De aceea, când găsim persoana iubită, cea care ne iubeşte şi ne acceptă aşa cum suntem, vrem să fie a noastră. Suntem gata să ne împărţim cu ea tot ce posedăm, doar să ne iubească.

E o mare fericire să fii iubit. Iubirea îţi dă aripi să poţi străbate văzduhurile vieţii, să poţi înfrunta furtunile disperării şi deznădejdii, să te poţi înălţa pe curenţii încrederii celuilalt în tine, pentru a te ridica pe înălţimile liniştite ale vieţii. Când eşti iubit şi ştii că cel ce te iubeşte are încredere în tine, puterile ţi se dublează, inima îţi este mai tare şi mintea îţi devine mai ageră.

Când eşti iubit, devii mai frumos, pentru că o faci pentru celălalt, devii mai sensibil la durerile lui, devii mai atent la nevoile şi problemele celuilalt. Când eşti iubit, vezi florile din jurul tău, şi te miri cât de frumoase sunt, şi cât de orb ai fost până atunci, de nu le-ai văzut. Când iubeşti, cerul e o paletă splendidă de culori ce îşi împrăştie lumina şi căldura în inima ta. Când eşti iubit, oamenii sunt mai frumoşi, eşti mai bun. De ce ? Pentru că eşti iubit. Ai sări într-un picior şi ai spune tuturor: Mă iubeşte ! Mă iubeşte !

Deşi este de o tonalitate atât de vastă, iubirea îşi manifestă efectele aproape la fel. Când eşti iubit, lucrul acesta radiază pe faţa ta.

Inima mea este plină de fericire. Acolo, lângă crucea din dealul iubirii, sărutând picioarele însângerate ale Iubitului meu, mi-a făcut cea mai frumoasă declaraţie pe care am primit-o în viaţă: ,, Te iubesc cu o iubire veşnică.” În durerile cutremurătoare ale Fiinţei Lui mi-a spus: ,, Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile…dar dragostea Mea nu se va muta de la tine.”

,, E o mare fericire să fii iubit. Dar una şi mai mare este să iubeşti.”

Iubirea naşte iubire. Aşa este principiul. Şi funcţionează. Se cere însă o condiţie: aceea de a fi conştient că eşti iubit. Mulţi nu conştientizează că sunt iubiţi, de aceea nu iubesc. Abia când simţi şi eşti conştient că cei din jurul tău te iubesc, începi să îţi schimbi atitudinea faţă de ei. Iubirea te transformă.

,, Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi.” (1Ioan 4:19)

Cei care doar aşteaptă să fie iubiţi nu reuşesc să guste decât jumătate din cupa fericirii. Pentru că atunci când îi iubeşti pe ceilalţi, bunăstarea lor, creşterea lor pe toate planurile primează pentru tine. Când îi iubeşti pe ceilalţi, vei investi în ei, te vei investi în ei şi creşterea lor va constitui fericirea ta.

Adevărata iubire a celorlalţi înseamnă smerenia ta, altruismul tău. Precum victoriile copiilor sunt prilejuri de sărbătoare pentru părinţi, sunt mândria şi bucuria lor, aşa şi manifestarea iubirii în ceilalţi şi acceptarea acesteia de către aceştia ar trebui să fie motive de bucurie pentru cel care iubeşte.

A-i iubi pe ceilalţi presupune un sacrificiu. Nimeni nu obişnuieşte să iubească gratuit. De aceea, când o faci, aşteaptă-te ca tu să fii cel care sacrifici şi te sacrifici. Însă acest sacrificiu are ascuns în el însuşi fericirea. E fericirea că ai zidit ceva care va rămâne, care speri să aducă rod în viitor.

Să îi iubeşti pe ceilalţi, chiar dacă nu o merită, este o mare onoare pe care ne-o oferă Dumnezeu. Asta înseamnă că semănăm cu El, că luăm aceeaşi saci ai seminţelor bune în spate, şi alături de El, începem să semănăm ogorul inimilor pământenilor, asudând sub povara muncii, a cărui rod nu îl vedem acum. Apoi, într-o zi, din nou alături de El, cu coasa în spate şi cu cântări de bucurie în inimă, ne vom îndrepta spre acelaşi ogor pentru a strânge roadele. Cu El alături, cu mânecile suflecate, vom trage largi lungimi de coasă, şi vom strânge roadele în snopi.

,, E o mare fericire să fii iubit. Dar una şi mai mare este să iubeşti.

Cine le are pe amândouă este mai presus de lumea timpului (…) este mai tare decât moartea.”

Psihologii care se ocupă în special cu problemele ce ţin de familie şi echilibrul în familii încearcă să definească lucrurile cât mai simplu. Ei spun că în fiecare om există un rezervor pentru iubire. Acesta nu poate fi umplut decât cu iubire. Iubirea în rezervor este precum benzina în rezervorul de la maşină. Ea se goleşte în timp. Când ai rezervorul plin, ai multă energie şi multă putere pentru viaţă şi pentru relaţiile cu ceilalţi. Îi iubeşti pe ceilalţi, pentru că tu însuşi eşti iubit. Cel care îţi umple rezervorul este partenerul tău de viaţă, soţia sau soţul, cel în care ai încredere şi care ar trebui legitim să te iubească. Când însă nu îţi arată iubire cel de la care te aştepţi să te iubească, rezervorul, devenit gol între timp, nu te mai poate ajuta. Şi atunci abia îţi târăşti viaţa, şi îţi pierzi puterile, nu mai eşti bun de nimic, iar în relaţiile cu ceilalţi devii insuportabil.

Ne aşteptăm adeseori de la oameni să ne umple rezervorul de iubire. Poate nu o vor face. Însă cu certitudine că Dumnezeu o va face, dacă i-o cerem. El este IUBIREA, şi, prin Duhul Sfânt locuind în inimile noastre, va umplea rezervorul nostru până la refuz. Acesta este secretul nostru când oamenii ne părăsesc. Aceasta este sursa noastră secretă care dă resurse vieţii şi puterea de a ne ridica şi pe următorul val al vieţii, când ceilalţi nu ne dau şanse nici măcar o şansă în a le înfrunta.

Ca oameni, avem nevoie de oameni care să ne iubească. Aşa este bine şi necesar. Fiecare îşi doreşte să aibă un partener care să fie darul lui Dumnezeu pentru el. Însă nu este neapărat necesar să aibă toţi partener. Mă gândesc la apostolul Pavel, care nu era căsătorit. Îşi găsea resursele în Duhul Sfânt şi în cunoaşterea lui Isus Hristos. De fapt, Dumnezeu este resursa tuturor creştinilor, este izvorul în care ne înviorăm sufletele şi ne întărim inimile.

Cine iubeşte şi este iubit este mai presus de lumea timpului, mai tare decât moartea.

Privind acest citat, îmi imaginez pe cel care iubeşte, şi care, în acelaşi timp este iubit, ca o hidrocentrală pe un râu. Iubirea curge dintr-o parte, de la izvoarele râului. Ea trece prin marile rotoare din inima omului şi este transformată în energie pentru viaţa lui. Este o resursă prin care el însuşi trăieşte. Dar ea nu rămâne în inima lui, ci doar trece prin inima lui, încălzindu-i-o. Se va duce mai departe, atingîndu-i şi pe alţii. Inima care este iubită, iubeşte. Ea este deasupra timpului, deoarece are esenţa în veşnicie. Pentru omul care este iubit şi care iubeşte, timpul se opreşte, nu mai are valoare. Deşi la prima impresie s-ar părea că pentru el timpul este prea puţin, trece prea repede, nu este aşa. Munca lui are rezultate veşnice, rezultate care biruie moarte. Tot ceea ce este temporal dispare, pentru că el a atins esenţa, care rămâne.

Sunt în căutarea fericirii. Sunt iubit. De aceea în parte sunt fericit. Dar nu vreau doar atât. Îmi doresc mai mult. Dragostea lui îmi încălzeşte inima. Asta mă fericeşte. Vreau însă mai mult. Vreau să iubesc. Da. Vreau să iubesc pe fiecare dintre semenii mei cu iubirea Lui, aceea pe care am întâlnit-o la cruce.

Încerc primul pas…spre semeni. Mă poticnesc. Mai încerc unul. Stau puţin în echilibru, dar mă poticnesc din nou. Sunt dezamăgit. Dar aud vocea IUBIRII: Nu te teme (…) sunt cu tine. Mă voi ridica din nou…

sursa: http://marcelsaitis.blogulmeu.net/2007/11/24/a-iubi-si-a-fi-iubitdepasirea-barierei-timpului/